Sursă: Facebook, Primăria Constanța.

Municipalitatea anunță că domeniul public va fi eliberat de mașinile abandonate și de cele fără stăpân

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat o nouă dispoziție prin care mai multe vehicule aflate pe domeniul public vor fi ridicate. Astfel, începând cu data de 24.05.2023, polițiștii locali vor ridica 29 de vehicule din care opt fără stăpân și 21 abandonate pe care le vor transporta în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Vârful cu Dor.

,,Actul administrativ a fost semnat ca urmare a acțiunilor tematice derulate în perioada 01.03.2023-30.04.2023, de către polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației.
,,Pentru a fi declarate fără stăpân sau abandonate autovehiculele trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate, respectiv fără plăcuță de înmatriculare sau alte marcaje oficiale ori înmatriculate în străinătate, al cărui proprietar sau deținător legal este necunoscut, sau aflat de cel puțin 6 luni pe domeniul public sau al cărui proprietar sau deținător legal este cunoscut, însă exista indicii temeinice că acesta nu respectă condițiile legale pentru a circula pe drumurile publice,” au transmis reprezentanții primăriei Constanța.

Sursă: Facebook, Primăria Constanța.

Mai multe stiri