Cristian Radu, primarul municipiului Mangalia are în permanență întâlniri și discuții cu cetățenii prin intermediul cărora informează asupra lucrărilor și demersurilor pe care municipalitatea le întreprinde pentru modernizarea localității: ,,Zilele acestea, am discutat cu locuitorii din mai multe zone ale orașului despre lucrările de infrastructură. Precizez că toate străzile unde s-au schimbat conductele de apă vor fi reparate, iar carosabilul va fi adus la starea inițială. Totodată vă asigur că asfaltările pe străzile 1 Decembrie și Rozelor sunt în grafic și se vor finaliza în cel mai scurt timp. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, dar va asigur că depunem toate eforturile pentru ca traficul rutier și pietonal să se reia, la parametri normali, în cel mai scurt timp. Totuși, este extrem de important că reușim să modernizăm străzile din oraș și stațiuni cu bani europen,” a transmis Cristian Radu, edilul municipiului Mangalia.

Primarul George Nicola a anunțat că au început lucrările de asfaltare din cadrul proiectului „Modernizare străzi în satele Aliman și Dunăreni, județul Constanța”
Primăria Aliman a obținut autorizația de construire pentru implementarea proiectului „Modernizare străzi în satele Aliman și Dunăreni, județul Constanța” la sfârșitul lunii mai 2024, iar