A fost emis certificatul de urbanism pentru proiectul de extindere a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța

Primăria Constanța a eliberat certificatul de urbanism pentru proiectului de extindere a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Proiectul vizează extinderea unității prin construirea unui corp nou în curtea actualului spital, situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 4C, pe lotul 1.
Proiectul de extindere cuprinde un ambulatoriu integrat – cabinete medicale, laborator, secție imunodeprimați/boli infecțioase emergente și reemergente, compartiment terapie intensivă, spații și dotări aferente funcțiunii de bază.
Certificatul de urbanism are o valabilitate de 12 luni de la data emiterii și vizează o suprafață de teren de 9.344 mp din care procentul de ocupare a terenului nu trebuie să depășească 85%.
Urmează etapa de întocmire a studiului de fezabilitate.

În ședința de Consiliu Local din luna mai a fost aprobat proiectul de hotărâre nr. 242/2023 privind elaborare studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investiții ,,Extinderea capacității Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța prin construire corp nou cu regim de înălțime D+P+4E – ambulatoriu integrat – cabinete medicale, laborator, secție imunodeprimați/ boli infecțioase emergente și reemergente și compartiment terapie intensivă corespunzător, spații administrative, spații învățământ.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe