„Săptămâna Mediului” a fost marcată de TNL Constanța prin acțiuni de ecologizare

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, sărbătorită anual în data de 5 iunie, Tineretul Național Liberal a lasat „Săptămâna Mediului”, campanie națională la care s-au alăturat și tinerii liberali constănțeni.
Astfel membrii TNL din județul Constanța au organizat o campanie de ecologizare a spațiilor publice și au colectat deșeuri.
,,Dar nu ne-am oprit aici! Am adus natura mai aproape de noi prin plantarea de copaci și arbusti în locuri speciale, contribuind astfel la refacerea ecosistemelor și la crearea unui viitor verde pentru generațiile următoare,’’ au transmis tinerii liberali constănțeni.

La acțiunile tinerilor au fost invitați și au răspuns prezent și liderii PNL Filiala Constanța.
,,Mulțumesc organizației liberale de tineret din orașul Techirghiol pentru invitația la acțiunea de ecologizare a falezei din localitate. A fost un demers simplu și precis, nu a fost o acțiune propriu zisă de protejare a mediului. Ne-am întâlnit pentru a strânge ceea ce alții au aruncat unde nu trebuia. Poate un gest mic de implicare civică a tinerilor din PNL, însă ceea ce am înțeles cu toții în urma acestei acțiuni este că acțunile mici, făcute de mai multe persoane, chiar pot contribui la protejarea mediului. În anii următori, temele privind mediul înconjurător se vor afla în prim plan, căci obiectivele Uniunii Europene sunt despre un viitor verde,’’ a transmis Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța.

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe