După succesul înregistrat anul trecut, așa cum a promis, administrația locală din orașul Techirghiol organizează a doua ediție a Festivalului Cireșelor.
,,Uniunea Democrată Turcă din România în parteneriat cu Primăria Orașului Techirghiol, vă așteaptă în perioada 16 – 18 iunie, la Techirghiol, pentru a participa la a II-a ediție a Festivalului Cireșelor. Cu această ocazie îi invităm pe toți agenții economici din Techorghiol care doresc să participe la acest festival să depună la sediul Primariei o cerere de participare” au transmis reprezentanții Primăriei Techirghiol.
Organizatorii promit și de această dată multe surprize. Vedetele vor fi și în acest an cireșele iar bunătățile din gastronomia turcească vor completa decorul.

Marian Crușoveanu
Marian Crușoveanu: Într-un context internațional complicat, transformarea bugetului în pomeni electorale și măsuri populiste riscă să agraveze deficitul bugetar existent
Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța: ,,Într-un context internațional complicat, cu război la graniță, criză în Goful Persic, presiuni economice și România aflată sub monitorizarea agențiilor




