Până în prezent, au fost semnate contracte de peste 19 miliarde de lei prin Programul „Anghel Saligny”, lansat de PNL.

Proiectele vizează modernizarea drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și a unor stații de epurare, înființarea sau modernizarea unor rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea și modernizarea de poduri și pasarele pietonale.
,,Toate programele de finanțare pe care le coordonează Ministerul Dezvoltării au un obiectiv comun: nicio localitate din țară nu trebuie să rămână în urmă! Toți cetățenii au dreptul să trăiască în comunități care să le asigure serviciile de bază, precum accesul la apă, la canalizare, la rețeaua de gaze ori la cea de drumuri modernizate”, a declarat Adrian-Ioan Veștea, ministrul liberal al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe