Contractele aduc sute de milioane de euro pentru tranziția verde a României; ,, De ce e important asta?
1. România va avea acces în următorii ani la mai multă energie curată pentru toți românii. Avem șanse ca până la finalul anului următor să punem în funcțiune capacitați de 735 MW putere instalată.
2. CEO Oltenia se modernizează și face trecerea de la cărbune la energie verde. Parteneriatele cu OMV Petrom și TINMAR implică o participare de 50% din partea CEO Oltenia, care va beneficia de noi surse de venit și va pregăti actualii angajați pentru a implementa și opera aceste proiecte de investiții (și nu numai).
3. Accelerăm absorbția fondurilor europene disponibile prin Fondul pentru Modernizare. Am declarat ca obiectiv zero pentru mandatul meu creșterea ritmului de accesare a miliardelor de euro pe care România le are la dispoziție pentru modernizarea sistemului energetic național. Urmăresc personal progresul, în fiecare zi, împreună cu echipa tehnică. Vom continua să accelerăm tempoul.
Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Işalniţa, Tismana, Roșia, Rovinari, Turceni, precum și pe haldele Pinoasa și Bohorelu. În perioada imediat următoare vor fi declanșate procedurile de achiziție pentru contractarea serviciilor de inginerie, construcție și punere în funcțiune a noilor capacitați,” a anunțat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.