Sursă: Facebook Primăria Constanța

Municipalitatea a amenajat o parcare nouă în locul unei construcții ilegale

Spațiul public urban valorificat eficient: Parcare nouă în locul unei construcții ilegale!
Echipele Confort Urban au amenajat noi locuri de parcare pe strada Pescarilor, din cartierul Faleză Nord, în spatele Universității „Spiru Haret”.
Lucrătorii Confort Urban au efectuat lucrări de stabilizare a terenului eliberat de o construcție insalubră, ridicată abuziv, ce avusese destinația de sală de jocuri de noroc. După demolarea acesteia, a început readucerea terenului la funcțiunea inițială de parcare, ce va fi pusă la dispoziția locuitorilor din zonă.
De asemenea au fost montate elemente de protecție pentru pietoni, și a fost construită o jardinieră de mari dimensiuni unde vor fi plantați în toamnă arbori și arbuști ornamentali. S-au montat borduri noi, iar suprafața carosabilă a fost stabilizată prin așternerea de piatră, apoi au fost turnate două straturi de asfalt (binder și uzură). La final, s-au aplicat marcajele rutiere.

,,Până la sfârșitul anului, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va construi alte noi parcări în diverse zone ale orașului.
Lucrătorii SC Confort Urban, au demarat deja lucrările pentru construirea unei noi parcări de mari dimensiuni în cartierul Inel 2, pe Aleea Topolog, pe un teren viran, situat în fața blocului H9,” au informat reprezentanții Primăriei Constanța.

Sursă: Facebook Primăria Constanța

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe