Sursă: Facebook Primăria Constanța

Primul spectacol multimedia care implică drone cu lumini, drone cu efecte pirotehnice și artificii, va avea loc, în premieră națională, la Constanța

Primaria Municipiului Constanța a pregătit, pentru data de 15 august, un moment unic în România. ,,Timp de 14 minute, în intervalul orar 22:30-23:00, ridicăm cu toții privirile spre cer, în zona Digului Verde, și ne bucurăm de un moment emoționant. Întreaga scenografie este special concepută pentru Ziua Marinei, cu design unic și personalizat format din drone și efecte pirotehnice speciale, sincronizate cu muzica înălțătoare a Madrigalului.

Show-ul constă într-un joc de lumini și forme realizat cu ajutorul a peste 150 de drone folosind cea mai dezvoltată tehnologie pentru a transmite un mesaj și pentru a crea o atmosferă unică nemaivăzută până acum în lumea spectacolului. Nici cei care vor participa la manifestările de pe timpul zilei nu vor fi privați de spectacolul de pe cer. În intervalul orar 10:30-11:00, constănțenii și turiștii prezenți în Portul Tomis se vor bucura de un impresionant spectacol de artificii de zi. Pe 15 august Constanța sărbătorește! Nu ratați, așadar, un spectacol complet!,, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.

 

Sursă: Facebook Primăria Constanța

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe