Sursă: Mangalia.ro

Începând de vineri, au început pregătirile în vederea furnizării energiei termice în municipiul Mangalia

Reprezentanții Goldterm Mangalia informează locuitorii orașului, racordaţi la sistemul centralizat de termoficare că, începând de vineri, 3 noiembrie, vor începe probele la rece pentru furnizarea energiei termice, în sezonul de iarnă 2023-2024. Procedura va fi anunțată prin anunțuri scrise la fiecare centrală și la avizierul scărilor de bloc, locatarii fiind informați despre ziua și ora la care se fac intervențiile. Pe această cale, toți consumatorii sunt rugați să își verifice instalațiile, să curețe caloriferele proprii pentru evitarea inundațiilor accidentale care pot apărea odată cu încărcarea instalațiilor. Totodată, reprezentanții societății locale de termoficare precizează că, după data fixată pentru probele specifice în vederea furnizării energiei termice, Goldterm Mangalia nu îşi asumă problemele sau neplăcerile survenite în cazul instalaţiilor defecte sau neîntreţinute corespunzător, aflate în administrarea abonaţilor şi asociaţiilor de proprietari. Reamintim că, pentru a veni în sprijinul populației, în acest sezon rece se va acorda sprijin financiar suplimentar la plata facturilor de încălzire, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și familiilor cu venituri reduse. Astfel, pragurile de acordare a ajutoarelor de încălzire s-au majorat de la 2500 la 4600 lei/membru de familie pentru pensionarii cu vârste de peste 63 de ani femei și 65 de ani bărbați, fără nicio condiție restrictivă. Familiile care au în componență o persoană încadrată în diverse grade de handicap vor beneficia de compensația procentuală de 50%, fără impunerea unor praguri de venit. Pentru celelalte categorii de beneficiari, s-a majorat pragul de venit de la 2500 la 4600 de lei/membru de familie, toate celelalte condiții fiind aceleași de anul trecut. „Am decis ca și în această iarnă să ajutăm seniorii orașului, dar și alte categorii de cetățeni vulnerabili, pentru a face față cu plata facturilor, pe timpul sezonului rece. De aceea, am majorat pragurile de venit pentru a putea beneficia cât mai multe persoane, știind că e din ce în ce mai greu cu plata utilităților, în actualul context economic. Lucrăm la un plan de măsuri sociale pentru a ajuta și familiile vârstnice care locuiesc la case și se încălzesc cu lemne de foc”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian. Ajutorul de încălzire se va acorda pe baza cererii şi declaraţiei pe propria raspundere, însoţită de acte doveditoare. Declaratiile se depun până la data de 20 noiembrie 2023, la Asociațiile de Proprietari sau la sediul Direcţiei Asistenţă Socială Mangalia, din str. Delfinului nr 1. Cererile înregistrate după data de 20 noiembrie vor intra în plată începând cu luna următoare.

Sursă: Mangalia.ro

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe