Sursă: Primăria Constanța

Timp de două zile, pe fondul lucrărilor de asfaltare, traficul va fi îngreunat în intersecția bulevardelor 1 Decembrie 1918 cu I.C. Brătianu

Astăzi și mâine se va circula cu dificultate între orele 07:00 și 20:00 la intersecția bulevardului 1 Decembrie 1918 cu bulevardul I.C. Brătianu pe fondul lucrărilor de asfaltare.
,,Pentru execuția acestor lucrări în condiții de siguranță atât pentru participanții la trafic, cât și pentru echipele de muncitori, circulația rutieră a fost restricționată parțial, astfel:
• Astăzi, 16.11.2023, pe b-dul 1 Decembrie 1918 se circulă pe câte o bandă pe sensul de mers dinspre Gara CFR către stațiunea Mamaia. În același timp, circulația pe b-dul. I.C. Brătianu este restricționată între b-dul. 1 Decembrie 1918 și strada Avram Iancu.
• Mâine, 17.11.2023, lucrările se vor muta pe celălalt sens de mers, iar circulația se va desfășura pe câte o bandă pe sensul de mers dinspre stațiunea Mamaia către Gara CFR. Pe b-dul I.C. Brătianu restricțiile se vor aplica din intersecția cu b-dul 1 Decembrie 1918 până la intersecția cu strada Oborului.
Pe fondul acestor restricții, circulația autobuzelor de pe linia 48 a fost deviată. Astfel, pe sensul de mers spre Cap de Linie Palas acestea virează dreapta pe b-dul Ferdinand după Spitalul de Boli Infecțioase, apoi continuă pe b-dul 1 Decembrie 1918 și stânga pe b-ul I.C. Brătianu, după care continuă pe traseul normal. Devierea se face pe aceeași rută și în sens invers pe traseul spre Cap de Linie Poarta 2. Vă reamintim că, din cauza acelorași lucrări, sunt posibile întârzieri pe liniile 100 și 100C.
În acest context, rugăm participanții la trafic să evite acest sector de drum în cele două zile în măsura posibilităților, folosind rute alternative.
Vă cerem scuze pentru disconfortul creat și facem apel la șoferi să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor temporare de semnalizare rutieră și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări,” au anunțat reprezentanții Primăriei Constanța.

Sursă: Primăria Constanța

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe