Sursă: Facebook, Primăria Constanța

Regulamentul de intervenție ce vizează reabilitarea clădirilor din zonele protejate construite ale municipiului Constanța, în consultare publică

,,În conformitate cu prevederile art. 7 al Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, se aduce la cunoștința publică proiectul de hotărâre privind aprobarea „Regulamentului de intervenție pentru reabilitarea clădirilor din zonele protejate construite ale municipiului Constanța și a studiilor de fundamentare corespunzătoare: studiu istoric, studiu stilistic, studiu fotografic”.
Având în vedere că protejarea monumentelor istorice reprezintă un ansamblu de măsuri complexe menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, evidenţa, conservarea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice, regulamentul va fi un instrument prin care cetățenii pot conștientiza importanța valorilor de patrimoniu imobiliar și îi va putea orienta pe cei implicați în operațiunile de conservare și reabilitare a clădirilor de patrimoniu și a zonelor de protecție a acestora.
Astfel, proiectul supus dezbaterii publice, poate fi consultat începând cu data de 23.01.2024, pe site-ul oficial la adresa www.primaria-constanta.ro , la secțiunea “De interes public – Transparență decizională pe Legea 52/2003”.
În temeiul prevederilor art. 7, alin. (4) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, în intervalul 23.01.2024 – 05.03.2024, se pot trimite propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, privind proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice, prin:
– email pe adresa: programe.proiecte@primaria-constanta.ro
– poștă pe adresa Primăriei Municipiului Constanța, Bd. Tomis, nr. 51
– depuse la Centrul de informare pentru cetățeni – Primăria Municipiului Constanța, Bd. Alexandru Lăpușneanu nr.116C, incinta City Park Mall.
Materialele transmise primăriei vor purta mențiunea: ”Recomandare privind Regulamentul de intervenție pentru reabilitarea clădirilor din zonele protejate construite ale municipiului Constanța și a studiilor de fundamentare corespunzătoare: studiu istoric, studiu stilistic, studiu fotografic,” au informat reprezentanții Primăriei municipiului Constanța.

Sursă: Facebook, Primăria Constanța

Mai multe stiri