În vederea demarării obiectivului de investiții privind modernizarea stațiilor de la capetele de linii ale mijloacelor de transport în comun, Primăria Constanța a eliberat, la începutul acestei săptămâni, autorizațiile de construire.
Autorizațiile vizează modernizarea rețelei de transport public, prin construire / modificare / reabilitare stații de transport în comun la capăt de linie din zona Pescărie – Bulevardul Mamaia și de pe strada Cișmelei – zona Cireșica. Valabilitatea fiecărui document în parte este de doi ani.
În luna iulie 2023, Primăria Constanța a încheiat contractul ce vizează elaborarea proiectelor pentru autorizația de construire, a celui tehnic, a detaliilor de execuție, a caietului de sarcini și a documentațiilor pentru obținerea avizelor, dar și pentru acordarea de asistență pe perioada lucrărilor pentru obiectivul „Modernizare rețea de transport public, prin construire / modificare / reabilitare stații de transport în comun, la capete de linii.“
Durata contractului este de 18 luni de la data semnării. Iar valoarea este de 188.000 de lei, fără TVA. Contractul face referire la următoarele amplasamente:
– Poarta 1 – strada Termenele Romane, în zona actualei stații de capăt de linie, care deservește autobuzele companiei CT BUS S.A.
– Cireșica – pe amplasamentul actualei stații de capăt de linie, în zona delimitată de străzile Cișmelei și Căpitan Dobrilă Eugeniu.
– Pescărie – pe Bulevardul Mamaia, în proximitatea sensului giratoriu cu ieșire pe Aleea Studenților – în zona delimitată de Bulevardul Mamaia și stația de epurare Constanța Nord, administrată de RAJA S.A.