Consilierii locali vor vota, în ședința programată să se desfășoare în data de 31 ianuarie 2024, și proiectul de hotărâre nr.24/2024, privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din municipiul Constanţa – zona Badea Cârţan – Blocurile K9, K10, K13, K14, K15“. Proiect inițiat de primarul Vergil Chițac.
Obiectivul de investiţii „Creşterea eficienţei energetice a clădirilor rezidenţiale din municipiul Constanţa – zona Badea Cârţan – Blocurile K9, K10, K13, K14, K15“ este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență iar perioada de implementare este de trei ani de la data semnării contractului de finanțare.
În anul 2022, Primăria Constanța a depus spre finanțare mai multe proiecte pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiu și, în prezent, toate se află în stadiul elaborării documentațiilor tehnico-economice. Prin aceastea, vor beneficia de reabilitare termică mai multe blocuri din zonele Badea Cârțan, Soveja și Casa de Cultură.
Obiectivul general al proiectului constă în tranziția către un fond construit rezilient și verde, iar obiectivul specific este renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale aferente.
Până în prezent a fost elaborat Proiectul tehnic de execuţie şi s-a actualizat devizul general, costul rezultat fiind: 21.289.395,66 lei fără TVA, respectiv 25.309.121,28 lei TVA inclus.

Marian Crușoveanu: Într-un context internațional complicat, transformarea bugetului în pomeni electorale și măsuri populiste riscă să agraveze deficitul bugetar existent
Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța: ,,Într-un context internațional complicat, cu război la graniță, criză în Goful Persic, presiuni economice și România aflată sub monitorizarea agențiilor




