Sursă: Facebook, Primăria Fântânele

Printr-un parteneriat public-privat, la școala gimnazială din Fântânele a fost inaugurat primul laborator de robotică

La sfârșitul lunii decembrie a fost înființat un laborator de informatică și robotică în cadrul Scolii Gimnaziale Fântânele cu sprijinul grupului de firme CEZ. ,,Am discutat cu reprezentantul platformei Code Kids pentru înscrierea clubului STEM Fântânele ca membru în acest grup și până la sfârșitul lunii ianuarie să înceapă activitatea. Mulțumesc pe aceasta cale reprezentanților grupului Cez Romania,pentru susținerea activitatilor scolare și culturale în comuna noastră! Le doresc mult succes copiilor care vor activa în cadrului clubului de robotica Stem Fântânele!” a anunțat, la începutul anului, Ion Adrian Roșu, primarul comunei Făntânele.
Luni, pe 29 ianuarie, a avut loc inaugurarea noului laborator de informatică în care, în fiecare weekend, elevii de gimnaziu vor învăța să scrie linii de cod și să construiască circuite și roboți, sub îndrumarea colegilor lor mai mari din cadrul echipei de robotică a Liceului Teoretic Internațional de Informatică.
Pentru a le stârni interesul copiilor din Fântânele, elevii constănțeni au adus cu ei câțiva dintre roboții pe care ei singuri i-au creat și i-au adaptat pentru a îndeplini diverse sarcini care să vină în sprijinul oamenilor. Demonstrațiile abilităților roboților, de la captarea resurselor regenerabile pentru producerea de energie electrică, până la reproducerea unor gesturi umane ori crearea de divertisment prin lupte între „mașinării” robotizate autonome, i-au încântat pe elevii de la Fântânele.
Chiar dacă proiectul se adresează cu precădere elevilor de gimnaziu, peste 190 de copii din Fântânele vor avea acces la acest portal care să le suscite interesul pentru pasiuni care se pot transforma în viitoare profesii.
Parteneriatul cu firma cehă care deține un parc de generarea a energiei eoliene la marginea localității Fântânele nu este unicul proiect pe care primarul Ion Adrian Roșu îl are în plan. Șeful administrației publice locale se preocupă de sistemul educational din comună și încearcă să ofere copiilor din Fântânele cele mai bune și modern condiții.
,,În curând, sălile de clasă vor fi dotate cu echipamente informatice noi achiziționate cu finanțare din Programul Național de Redresare și Reziliență. Practic nu vom avea săli de clasă fără o tablă inteligentă sau o imprimantă multifuncțională,” a punctat primarul Ion Adrian Roșu.

Sursă: Facebook, Primăria Fântânele

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe