Reabilitarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța continuă!

Lucrările inițiate la etajele superioare ale clădirii se apropie de finalizare, astfel că, în acest moment echipele de muncitori intervin pe casa scării la etajele 3, 2 și 1, concentrându-se pe finisaje și ultimele etape ale reabilitării. În paralel, la etajul 5, două saloane din Secția de Urologie au intrat deja într-un proces de renovare intensă, reabilitarea completă a acestei secții fiind inclusă pe lista priorităților imediate.

„Curățenia, igiena și condițiile din spitale nu trebuie să fie excepții, ci un lucru absolut normal, o obligație firească față de pacienți și personalul medical. Iar dacă proiectele majore, care implică modernizarea completă a infrastructurii, necesită timp și resurse semnificative, iată că există și măsuri pe care le putem lua acum, rapid și eficient, pentru a îmbunătăți condițiile din unitățile medicale.” –Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.

Sursă: Facebook, Consiliul Județean Constanța

Mai multe stiri

Bogdan Huțucă

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța: ,,Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru Pachetul 2 de măsuri, un set de reforme esențiale menite să elimine inechitățile și să transforme statul într-un partener corect pentru cetățeni”

,,Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament pentru Pachetul 2 de măsuri, un set de reforme esențiale menite să elimine inechitățile

Citeste mai multe