Siguranța orașului nostru și a fiecărui cetățean în parte este prioritatea principală a viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu

,,În data de 17.02.2025, am condus ședința Comisiei pentru reducerea riscului seismic, alături de specialiștii Primăriei, și am stabilit pașii esențiali pentru a proteja Constanța de riscurile seismice.

Iată câteva dintre măsurile-cheie pe care ni le-am propus pentru anul acesta:

-Expertizarea clădirilor importante:

-Vom folosi fonduri guvernamentale (Programul național de expertizare) pentru a analiza 37 de clădiri în care se țin cursuri și 6 dispensare. Toate au fost construite înainte de 1978 și nu au mai fost verificate până acum.

-Evaluări vizuale rapide:

-Ne vom uita cu atenție la blocurile ridicate înainte de 1978, inclusiv la cele din patrimoniul primăriei și la cele care au spații comerciale sau alte funcțiuni la parter/subsol, pentru a identifica rapid orice problemă de structură.

-Accesarea fondurilor pentru consolidare:

-Vom depune cereri de finanțare în cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS), ca să obținem sprijinul financiar necesar acolo unde riscurile sunt cele mai mari.

Obiectivul nostru este simplu: să evităm pierderi de vieți omenești și pagube materiale în cazul unor eventuale cutremure.

Pentru informații detaliate, vă invit să consultați secțiunea „Risc seismic” de pe site-ul Primăriei Constanța, unde veți găsi listele imobilelor construite înainte de 1978 și rapoartele de expertiză deja finalizate. La rubrica „Proiecte” puteți vedea clădirile pentru care am solicitat deja fonduri,a anunțat Ionuț Rusu, viceprimarul municipiului Constanța.

Sursă: Facebook, Ionuț Rusu

 

 

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe