Prim-ministrul Ilie Bolojan, președintele PNL a anunțat că este asigurată finanțarea pentru Autostrada Moldovei

Prim-ministrul Ilie Bolojan, președintele PNL: ,,Astăzi am fost pe șantierul Autostrăzii Moldovei, pe tronsonul Focșani–Bacău, împreună cu ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, și cu antreprenorul român Dorinel Umbrărescu.

Valoarea lucrărilor depășește 14 miliarde de lei. Una dintre deciziile importante pe care le-am luat în vederea finanțării autostrăzii, care asigură conectarea Moldovei, este includerea acesteia în lista de proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Acest lucru înseamnă că sumele necesare vor fi asigurate, astfel încât, în toamna anului viitor, lucrările pe toate tronsoanele să fie finalizate.

Astfel va fi nevoie să facem plăți lunare cuprinse între 800 de milioane și 1 miliard de lei. Am discutat cu ministrul Transporturilor și cu cel al Finanțelor pentru a găsi soluții de asigurare a fluxului de plăți și, de asemenea, va fi nevoie de o mobilizare susținută a constructorilor.

Pe cele două tronsoane mari ale întregului traseu al autostrăzii, lucrările sunt realizate într-un stadiu cuprins între 30% și 80%. Sunt peste 5.000 de muncitori care lucrează zilnic pe șantier.

Le mulțumesc constructorilor pentru mobilizare, pentru că finalizarea la timp a lucrărilor la autostradă este un angajament comun între Guvern, CNAIR și constructori.

Peste 100 km din tronsonul Ploiești–Pașcani sunt deja deschiși circulației.

Conectarea Moldovei și a Bucovinei este un proiect strategic pentru România.”

Sursă: Facebook, Partidul Național Liberal

 

 

 

 

 

 

 

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe