Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța: ,,Vizita Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Constanța confirmă rolul strategic al județului nostru”

Deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța: ,,Vizita Președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Constanța confirmă rolul strategic al județului nostru, nu doar pentru România, ci și pentru întreaga Uniune Europeană.

Discuțiile planificate pe agenda de lucru, referitoare la cooperarea UE–NATO și consolidarea securității maritime împotriva amenințărilor hibride subliniază faptul că Marea Neagră și Portul Constanța sunt puncte-cheie, adevărați piloni ai importanței geopolitice a regiunii.

Este momentul țării noastre. Geografia ne oferă un avantaj istoric, iar atenția internațională de astăzi reprezintă o șansă reală de a transforma provocările de securitate în oportunități concrete de investiții și dezvoltare.

Vedem că România se află în centrul deciziilor europene, iar Constanța are acum șansa de a atrage proiecte noi în infrastructură, securitate și economie, consolidându-și poziția de actor principal în regiune.

Cu siguranță că această vizită va transmite un mesaj clar de încredere: Constanța nu este doar un oraș-port, ci un hub european al securității, comerțului și dezvoltării,” a transmis deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.

 

Sursă: Facebook, Bogdan Huțucă

 

Mai multe stiri