Premierul Ilie Bolojan, Președintele PNL: ,, Guvernul României a adoptat cinci dintre cele șase proiecte din Pachetul 2 de reforme pentru care își va asuma răspunderea”

Premierul Ilie Bolojan, Președintele PNL: ,,În această seară am avut o ședință extraordinară, în care Guvernul României a adoptat cinci dintre cele șase proiecte din Pachetul 2 de reforme: proiectul privind pensiile magistraților, proiectul privind sistemul de sănătate, proiectul privind companiile de stat, proiectul pentru autoritățile autofinanțate (ASF, ANCOM, ANRE) și proiectul cu privire la fiscalitate – insolvență.

Pentru al șaselea proiect, cel privind administrația publică, ne propunem adoptarea lui duminică, într-o nouă ședință de guvern.

Am făcut azi un pas înainte pentru îndreptarea unor inechități, pentru o reformă necesară, prin care punem bazele unui stat corect, care-și respectă cetățenii.

Suntem nevoiți să acționăm urgent, pentru că timpul nu mai poate aștepta. Ani de zile s-au acumulat datorii care au crescut deficitul, dar și inechități diverse, care au dus la o stare de nemulțumire profundă în societate. Acum reparăm ceea ce s-a stricat.

Nu e misiune ușoară sau populară, dar facem ce trebuie: evităm un rău mai mare pentru țară și readucem statul pe o traiectorie sănătoasă. La situații excepționale, luăm măsuri excepționale. Ne facem deci datoria.

Voi transmite Parlamentului proiectele de lege, iar Guvernul își va angaja răspunderea pe acestea în fața forului legislative,” a anunțat premierul Ilie Bolojan.

Cele cinci proiecte din Pachetul 2 sunt:

-𝐑𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐬𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐠𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 – echitate și sustenabilitate în sistemul de pensii;

-𝐑𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭 – transparență și management performant;

-𝐑𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐬𝐚̆𝐧𝐚̆𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 – acces mai bun la servicii medicale, eficiență și sprijin pentru pacienți;

-𝐑𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐫𝐞𝐠𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞 (ASF, ANRE, ANCOM) – profesionalism și responsabilitate în domenii-cheie pentru economie;

-𝐑𝐞𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐟𝐢𝐬𝐜𝐚𝐥𝐚̆ – reguli clare și corecte pentru un mediu economic sănătos.

Sursă: Partidul Național Liberal

Mai multe stiri