Marian Crușoveanu, deputat PNL Constanța: ,,Surpriză plăcută! Mulțumesc tinerilor ambasadori din cadrul proiectului S.A.V.E. din Constanța pentru vizita de informare la Parlamentul României și pentru efortul lor în prevenția consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor.
Am discutat despre responsabilitate, implicare civică și impactul pe care îl pot avea în comunitate. Întrebările lor pertinente și modul în care se informează arată că tinerii pot fi lideri și exemple pentru colegii lor.
Sunt impresionat de întreaga echipă de ambasadori cu care m-am întâlnit în Parlament. Activitatea lor reprezintă un instrument suplimentar de sprijin pentru colegii lor și contribuie la prevenirea consumului de substanțe interzise.
Îi încurajez să rămână un model pentru colegi și comunitate, prin ceea ce fac zi de zi. Cine știe, poate peste câțiva ani vă voi vedea și în rolul de parlamentari. Mult succes în tot ceea ce faceți!
Proiectul S.A.V.E., inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța în parteneriat cu Asociația Sofya Tomitana, își propune prevenirea consumului de substanțe interzise în rândul elevilor prin activități de informare, educație și conștientizare.”





Sursă: Facebook, Marian Crușoveanu




