Liderii liberali constănțeni au sărbătorit Ziua Națională a României la evenimente organizate în mai multe localități din județ

Liderii PNL Constanța au sărbătorit Ziua Națională a României și 104 ani de la Marea Unire în mijlocul oamenilor la manifestările organizate de autoritățile locale.
Evenimentele din municipiul Constanța au debutat cu o slujbă religioasă, au continuat cu depuneri de coroane, discursul oficialilor, parada militară și s-au încheiat cu un foc de artificii.
Primarul municipiul Constanța, Vergil Chițac, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța și prefectul Silviu Iulian Coșa au adresat câteva cuvinte participanților. La manifestări au  fost prezenți și viceprimarul municipiului Constanța, Ionuț Rusu, vicepreședintele CJC, Stelian Gima dar și consilierii municipali și județeni PNL Constanța. Senatorul Septimiu Bourceanu, președintele Organizației Municipale PNL Constanța și George Sergiu Niculescu, secretar de stat în Ministerul Energiei au marcat evenimentul tot în mijlocul constănțenilor.

Marian Crușoveanu a transmis mesajul său și emoția zilei naționale din mijlocul locuitorilor orașului Cernavoda. Deputatul liberal constănțean a fost însoțit la Cernavodă de consilieri județeni.
Adriana Câmpeanu președintele OFL Filiala Constanța însoțită de seniorii liberali au fost prezenți la manifestările organizate în orașul Murfatlar.

   

   

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe