Sursa foto: Facebook Ionut Rusu

Ziua Drepturilor Omului

Viceprimarul municipiului Constanța Ionuț Rusu: ”Ziua Drepturilor Omului: Fiecare viață umană contează
„Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi” – Articolul 1, Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Astăzi, pe 10 decembrie, sărbătorim Ziua Internațională a Drepturilor Omului, ziua în care, în 1948, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO).
Sloganul din acest an este „Demnitate, libertate și justiție pentru toți”.
De Ziua Internațională a Drepturilor Omului să ne amintim că fiecare om și fiecare viață umană contează. Drepturile omului sunt universale și eterne.
Aceasta trebuie să fie ideea de pornire și în același timp scopul final al oricărui proiect de țară, regional sau global: îmbunătățirea condiției umane, prin asigurarea drepturilor fiecărui om la o viață demnă, în libertate și dreptate.
Drepturile omului sunt sub asediu în toată lumea. De mai bine de doi ani, de la începutul pandemiei, trăim vremuri de incertitudine amplificate anul acesta și de războiul din Ucraina. Suntem martorii și susținătorii poporului ucrainean, care luptă pentru libertate și drepturile omului. În acest sens, m-am implicat activ în asigurarea accesului la educație și integrarea în societate a copiilor ucrainieni din Constanța, fugiți din calea războiului.
Urmărim, totodată, situația din Iran unde demonstrații pentru drepturile femeilor sunt reprimate sângeros. În regimurile dictatoriale, oamenii nu sunt văzuți, nu sunt auziți.
Să nu uităm asta. Și, mai ales, să nu uităm că libertatea și democrația nu sunt niciodată câștigate pentru totdeauna: ele trebuie apărate susținut și continuu.
Trebuie să fim conștienți că drepturile omului pot fi apărate numai într-un stat de drept, prin legi, și că numai în democrație oamenii își pot construi o viață care să le aparțină. Când oamenii își construiesc relații prin dialog, cooperare și respect pentru viața umană, societățile prosperă și înfloresc.
Dezvoltarea și modernizarea României nu înseamnă doar să atragem bani pentru proiecte. România europeană, Constanța puternică și o națiune unită înseamnă o societate democratică și oameni liberi să își împlinească potențialul maxim.
În funcția pe care o dețin, mi-am luat angajamentul să fac tot ce depinde de mine, de fiecare dată, pentru respectarea și apărarea drepturilor cetățenilor.”

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe