Stimulentul educațional sub forma de tichete sociale pentru grădiniță!
În scopul stimulării participării copiilor din familiile defavorizate la învăţământul preşcolar şi pentru creșterea accesului la educaţie al acestora, a fost instituit stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale. Tichetele sociale pentru grădiniţă se acordă copiilor care frecventează cursurile învăţământului preşcolar şi care provin din familii defavorizate beneficiare de venit minim de incluziune sau copiilor […]
Una dintre cele mai iubite formații rock din România, vine la Constanța pentru a susține un concert caritabil
,,Dirty Shirt, una dintre cele mai iubite formații rock din România, vine la Constanța pentru a susține un concert caritabil în club Doors, sâmbătă, 20 ianuarie. Accesul la eveniment se va realiza începând cu ora 20:30. Toate fondurile strânse se vor îndrepta către campania „Music for Autism”, prin care ne propunem demararea noilor proiecte din […]
A fost reorganizată circulația rutieră pe strada Prelungirea Traian
Noi reguli de circulație au fost instituite pe strada Prelungirea Traian. O bandă de circulație din două, dinspre bulevardul 1 Mai spre strada Prelungirea Traian, a fost alocată traficului rutier de pe sensul de mers opus. Lucrările de montare a indicatoarelor rutiere și de aplicare a noilor marcaje rutiere au fost executate de angajații Confort […]
Continuă lucrările de modernizare a infrastructurii pietonale din oraș
,,Programul de modernizare a infrastructurii pietonale acoperă tot mai multe străzi din Constanța. Echipele Confort Urban intervin în următoarele zone: • Pe bulevardul Mamaia, între străzile Soveja și Turda, pe noul tronson care a intrat în reabilitare, se decapează trotuarele și se înlocuiesc bordurile. Suprafețele pietonale vor fi reamenajate cu pavele moderne, iar calitatea zonei […]
Parcul Oleg Danovski va fi reabilitat! Procedura de achiziție a execuției lucrărilor este în derulare
,,Parcul Oleg Danovski va fi reabilitat! Valoarea totală a investiției este de 11.854.062,10 lei cu TVA. După ce documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, proiectul pentru obținerea autorizației de construire, proiectul tehnic, detaliile de execuție și caietele de sarcini au fost elaborate, proiectul a ajuns la stadiul achiziției execuției lucrărilor. Procedura este acum în […]
Campania „Music for Autism” dă startul concertelor caritabile
,,Campania „Music for Autism” dă startul anului 2024 cu următoarele concerte: Dirty Shirt, 20 ianuarie 2024, în Club Doors Constanța Mihai Mărgineanu și Banda, 27 ianuarie 2024, Club Phoenix Constanța Trooper si E-an-na, 02 februarie 2024, Club Phoenix Constanța. Toate fondurile strânse se vor îndrepta către campania „Music for Autism”, pentru demararea noilor proiecte din […]
Direcției Generale de Asistență Socială cu finanțare de la bugetul local al Primăriei Constanța, asigură îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice
,,În subordinea Direcției Generale de Asistență Socială Constanța funcționează Compartimentul pentru îngrijiri la domiciliu persoane vârstnice, cu finanțare de la bugetul local al Primăriei Municipiului Constanța. Acest compartiment a fost înființat pentru acordarea de servicii de îngrijire la domiciliu persoanelor vârstnice, definite la art. 1 alin. (4) din Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a […]
Constănțenii din zona Stadion au la dispoziție containerul special pentru deșeuri voluminoase
,,Săptămâna aceasta, constănțenii care locuiesc în zona Stadion pot depune deșeurile voluminoase de care nu mai au nevoie – mobilier, canapele, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere etc – în containerul special amplasat pe strada Chiliei la intersecția cu strada Panait Cerna. Bena se află lângă platformele pentru colectarea deșeurilor menajere. Graficul de […]
Noi reguli de circulație vor fi instituite pe strada Prelungirea Traian
,,Începând de miercuri, 17 ianuarie, se reorganizează numărul de benzi de circulație a autovehiculelor pe strada Prelungirea Traian. Astfel, o bandă de circulație din două, dinspre bulevardul 1 Mai spre strada Prelungirea Traian, va fi alocată traficului rutier de pe sensul de mers opus. Decizia a fost luată cu scopul fluidizării traficului rutier și de […]
Un nou tronson al bulevardului Mamaia a intrat în reabilitare
,,După finalizarea sectoarelor cuprinse între strada I. G. Duca și strada Turda, străzile Soveja și Zorelelor și sensul giratoriu de la Pescărie, acum se reabilitează tronsonul cuprins între Delfinariu și Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța. Lucrările de reabilitare au fost amânate până acum din cauza intervențiilor pe care RAJA SA le-a avut și încă […]