Consilierii judeţeni s-au reunit ieri în prima şedinţă ordinară din acest an, pentru a dezbate şi vota cele 43 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței. Cele mai importante proiecte de hotărâri au fost cele privitoare la Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Județului Constanța, precum și cele ale instituțiilor subordonate, acestea obținând voturile aleșilor locali. Pentru anul curent, Consiliul Județean Constanța va avea un buget de aproximativ 700 de milioane de lei, instituțiile de cultură vor avea la dispoziție, în acest an, suma de aproximativ 52 de milioane lei, iar sănătatea are alocată suma de aproximativ 900 de milioane de lei. De asemenea, instituțiile de învățământ special, precum și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, vor avea la dispoziție un buget total de aproximativ 230 de milioane de lei. Bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța a fost și el adoptat cu un număr de 34 de voturi. Astfel, pentru anul curent regia va beneficia de un buget estimat de aproximativ 108 milioane de lei. De asemenea, a fost aprobat și proiectul privind participarea Județului Constanța, în calitate de partener, la constituirea “Consorțiului regional pentru învățămănt dual preuniversitar și universitar Tehno-Dobrogea”. Valoarea maximă a unui proiect aferent unui consorțiu regional de învățământ dual este de 21,12 milioane de euro. Ședința a fost ținută în regim fizic, în sala “Remus Opreanu” a Palatului Administrativ și au fost prezenți 35 de consilieri județeni.
Partidul Național Liberal va majora contribuția la Pilonul II de la 4,75% la 6%
Partidul Național Liberal va reduce din presiunea pusă pe sistemul de pensii de stat (Pilonul I) susținând celelalte surse de venit ale seniorilor. În următorul