Organizația TNL Constanța marchează data de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății, printr-o campanie de donare de sânge

Anul acesta tinerii din Organizația TNL Constanța marchează data de 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătății, printr-o campanie de donare de sânge, alăturându-se astfel campaniei naționale de donare de sânge inițiată de Tineretul Național Liberal.
În perioada 3-7 aprilie, tinerii liberali din toată țara vor fi prezenți în centrele de transfuzie sangvină din fiecare municipiu reședință de județ, pentru a dona. ,,Invităm toate persoanele care îndeplinesc condițiile de donare să fie parte a acestei campanii, mergând de luni până vineri să doneze sânge în orice județ al țării, implicându-ne împreună în activități care contribuie la acoperirea necesarului de transfuzii sangvine.
Ziua Mondială a Sănătății se sărbătorește anual pe data de 7 aprilie, promovând beneficiile unei bune stări de sănătate și a bunăstării fizice și psihice peste tot în lume. În 2023, activitățile dedicate acestei zile se desfășoară sub tema „Sănătate pentru toți”. Donând, ajutați la salvarea unei vieți, contribuind la eforturile medicilor care prin intervențiile zilnice efectuate pe baza donărilor de sânge, salvează sau prelungesc vieți.
Orice persoană care este sănătoasă, într-o stare bună fizică și psihică și care nu a suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni, poate dona sânge. Donatorul trebuie să aibă vârsta între 18-60 de ani și o greutate minimă de 50 kg”, au transmis reprezentanții TNL.

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe