Municipalitatea anunță continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii pietonale din oraș

Programul de modernizare a infrastructurii pietonale acoperă tot mai multe străzi din Constanța. Echipele Confort Urban intervin în următoarele zone: Pe strada Fulgerului din cartierul Coiciu se reabilitează suprafețele pietonale, prin înlocuirea vechilor borduri deteriorate. În cartierul Poarta 6, pe strada Zefirului, se construiesc noi trotuare care vor delimita parcarea ce va lua locul garajelor demolate. De asemenea, se lucrează la stabilizarea terenului pe care se va construi noua parcare. Pe bulevardul Mamaia, se lucrează la reamenajarea suprafeței pietonale pe tronsonul cuprins între strada Soveja, strada Zorelelor și sensul giratoriu de la Pescărie unde sunt refăcute trotuarele, sunt înlocuite bordurile, sunt montate pavele noi și sunt amenajate casetele pentru spații verzi.

Și pe strada Eroilor se refac trotuarele și se construiesc casete pentru spații verzi unde vor fi plantați arbori și arbuști ornamentali. Sunt demontate vechile borduri, trotuarele au fost decopertate și consolidate cu piatră peste care va fi așternut nisip. Se montează pavele iar la final se va reabilita infrastructura carosabilului prin turnarea unui nou strat de uzură. Pe strada Bogdan Petriceicu Hașdeu, pe tronsonul cuprins între strada Poporului și bulevardul Aurel Vlaicu, se reabilitează trotuarele. Lucrările includ scoaterea vechilor borduri și înlocuirea acestora cu unele noi, decaparea trotuarelor și consolidarea lor cu piatră precum și pregătirea acestora pentru asfaltare.

Scările de acces spre plaja Modern, din zona de esplanadă de pe strada Mircea cel Bătrân, sunt recondiționate prin adăugarea unor confecții metalice după care se va așterne armătura din beton.

Pe strada Munteniei din cartierul Tomis I, sectorul delimitat de strada Mircea cel Bătrân și blocul LS6, au loc ample lucrări de reconfigurare a trotuarelor, a locurilor de parcare și de recondiționare a suprafeței carosabile și montare de borduri noi.

Sursă: Facebook, Primăria Constanța.

Mai multe stiri