Sursa: Primăria Municipiului Medgidia.

Primăria Medgidia a parcurs o nouă etapă în derularea proiectului „Construire Creșă în municipiul Medgidia”

Primăria municipiului Medgidia a atribuit, în urma unei licitații, contractul pentru lucrări suplimentare conform DS 6 pentru realizarea investiției „Construire Creșă în municipiul Medgidia județul Constanța”.
Atribuirea vizează execuția lucrărilor suplimentare conform DS 6 pentru obiectivul de investiții cu titlul ,,Construire Creșă în Municipiul Medgidia, județul Constanța”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa a II – a (P.N.D.L). Conform documentelor, valoarea finală a achiziției este de 782.660 lei.

Primăria municipiului Medgidia derulează obiectivul de investiții „Construire Creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța”, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa a II – a (PNDL). Valoarea totală a contractului este de 955.235,98 de lei, fără TVA.
Noul imobil este compus din Demisol parțial + Parter și are funcțiunea de creșă cu program de zi și se încadrează în ,,clasa II de importanță“, conform normativului de protecție seismică P100-1/2013, respectiv în categoria clădirilor având funcțiuni esențiale, pentru care păstrarea integrității pe durata cutremurelor este vitală pentru protecția civilă.

Mai multe stiri

Știri Naționale

În urma consultărilor președintele PNL, Ilie Bolojan, a transmis care sunt prioritățile pentru perioada următoare

,,𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐨𝐧𝐬𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐮𝐧 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐛𝐢𝐥 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐝𝐞𝐚 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫. În urma consultărilor cu echipa președintelui României, președintele

Citeste mai multe