Pe Ordinea de zi a Ședinței Consiliului Local al Municipiului Constanța din data de 27 aprilie se regăsește și Proiectul de hotărâre nr. 197/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 14, Palazu Mare, Constanța” – componenta C1 – Școala Gimnazială nr. 14

Primăria municipiului Constanța a obținut finanțare pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 14, Palazu Mare, Constanța” – componenta C1 – Școala Gimnazială nr. 14, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul Rezolvării, schema de granturi pentru eficiența energetică și rezilența în clădiri publice, renovare integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice a clădirii în care funcționează școala, prin implementarea unui set de măsuri destinate optimizării consumurilor energetice la nivelul clădirii și alinierii la standardele și cerințele de performanță europeană.
Obiectivul specific este scăderea gazelor cu efect de seră, scăderea consumului de energie primară prin surse regenerabile.

Clădirea ce urmează să fie reabilitată a fost construită în anul 1970 și are o suprafață construită la sol de 1199 mp.
În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de anvelopare a clădirii, vor fi montate ferestre termopan în trei straturi, va fi schimbată centrala termică, va fi montată sursă de apă caldă, vor fi înlocuite corpurile de iluminat cu sisteme tip LED, se vor înlocui bateriile în băi cu baterii fotocelulă, vor fi montate ventilatoare cu recuperare de căldură în încăperi, vor fi montate panouri fotovoltaice. Totodată se vor aplica soluții constructive în zonele dereriorate.

Valoarea proiectului este de 1.635.393,20 euro (TVA inclus).

Mai multe stiri

Știri Naționale

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de

Citeste mai multe