Cea de-a cincea ediţie a concursului internaţional „Constanţa International Competition-Festival for Young Pianists” s-a încheiat cu succes, având un număr de 32 de premianţi în premiile I, II și III.
,,Tineri pianişti din România, dar şi din străinătate au avut ocazia să îşi exprime performanța pe scena sălii „Sergiu Celibidache” a Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, în perioada 26 – 29 octombrie 2023.
Competiția a fost finanţată de Primăria Municipiului Constanţa și este organizată de către Asociaţia Nihil Sine Arte din Constanța, în parteneriat cu Colegiul Naţional de Arte “Regina Maria” și Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”.
În competiţie s-au înscris numeroși concurenţi din multe oraşe din România, dar şi Republica Moldova, Italia, Regatul Unit.
Juriul concursului a acordat artiştilor instrumentişti numeroase premii în diplome şi bani, dar și multe premii speciale de interpretare, premii speciale constând în recitaluri de pian, mastere de pian și vizite de lucru la Academia Regală din Londra, Regatul Unit, „Constanța International CompetitionFestival for Young Pianists” fiind unicul concurs din România, dar și din Europa care a acordat 6 premii speciale „Concert de pian cu orchestra”, trei dintre ele fiind oferite prin amabilitatea managerului Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vălcea, profesorul Petruț Constantinescu, alte trei de managerul Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski”, soprana Daniela Vlădescu.
Lista câştigătorilor celei de-a cincea ediţii a concursului „Constanţa International Competition-Festival for Young Pianists” poate fi consultată: https://www.facebook.com/ConstantaInternationalPianoCompetition/
Programul complet și informații despre evenimentul cultural se regăsesc aici: https://constantapianocompfest.com/programul/
În urma acestui proiect 7 elevi ai Colegiului Naţional de Arte “Regina Maria” din Constanţa au fost selectaţi pentru un masterclass de pian cu pianista Cristina Popescu Stănești, conferențiar universitar și decan al Facultății de Interpretare Instrumentală, Universitatea de Muzică din București.
Concursul „Constanţa International Competition-Festival for Young Pianists” îşi propune să încurajeze tinerele talente constănțene, dar și din întreaga țară și străinătate, să-şi exprime emoţia şi abilităţile într-o competiţie de mare performanţă pianistică, al cărei număr de participanţi şi câstigători creşte de la an la an,” au transmis reprezentații Primăriei Constanța.
Sursă: Facebook, Primăria Constanța