Alexandru Popa a fost ales vicepreședinte PNL pentru regiunea Sud-Est, în cadrul Congresului Național al Partidului Național Liberal

Vicepreședinte PNL, Alexandru Popa: „Am fost ales Vicepreședinte PNL pentru regiunea Sud-Est, în cadrul Congresului Național al Partidului Național Liberal.

Drumul meu în politică nu a început în birouri sau pe holurile instituțiilor, ci pe câmp, între oameni care muncesc cinstit și știu ce înseamnă efortul real.

Sunt fermier, inginer agronom și membru al PNL de peste 16 ani, iar tot ce am învățat până astăzi, din muncă, din familie, din partid, mă obligă să rămân fidel principiilor în care cred: loialitate, inițiativă, responsabilitate și curaj.

România se află într-o perioadă dificilă, marcată de presiuni bugetare, tensiuni sociale și neîncredere față de instituțiile publice, iar în acest context, Partidul Național Liberal trebuie să fie mai mult decât un partid istoric: trebuie să fie o forță reformatoare, condusă cu viziune și fermitate.

Sub conducerea domnului Ilie Bolojan, actual prim-ministru și președinte al PNL, partidul nostru face exact ceea ce mulți alții doar au promis:

– reforme reale în administrație,

– echilibru bugetar și

– o direcție clară pentru România.

Cred cu tărie că oamenii așteaptă altceva de la clasa politică: mai puțin spectacol și mai multă seriozitate.

Tocmai de aceea, îmi propun ca în acest mandat să contribuim, împreună cu toate filialele din regiune, la recâștigarea încrederii românilor în Partidul Național Liberal și în valorile sale autentice.

Partidul Național Liberal este cel mai vechi partid din România, cu un rol fundamental în construcția României Mari, prin liderii săi vizionari, iar astăzi, în fața noilor provocări, suntem chemați să arătăm că liberalismul românesc nu este doar o moștenire de onorat, ci o soluție modernă, viabilă și profund ancorată în nevoile reale ale societății.

Le mulțumesc tuturor colegilor din Sud-Est pentru sprijinul exprimat și pentru încrederea oferită!

Mă angajez ca, împreună, să construim o regiune liberală solidă, cu rezultate concrete și o direcție politică coerentă, în slujba cetățenilor.

PNL Galați, PNL Buzău, PNL Tulcea, Partidul Național Liberal Filiala Constanța, PNL Filiala Vrancea, Adrian Mocanu, George Scarlat, Bogdan Huţucă, Ștefan ILIE, Ciobotaru Dragoș

Avem datoria să demonstrăm că se poate! Prin Noi Înșine!”

Sursă: Facebook, Partidul Național Liberal

Mai multe stiri