Consilierii locali din Mangalia au aprobat, în ședința ordinară de marți, 28 martie, a.c., mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social, dar și un proiect de hotărâre care se referă la taxa specială de stațiune. Astfel, începând din acest an, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care dețin camere de închiriat, în scop turistic. Conform noilor modificări aduse Hotărârii existente a CL Mangalia, care stabilește taxa de promovare turistică și implicit taxa de stațiune, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și realizează venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință, au obligația de a percepe taxa de stațiune în cuantum de 5 lei/zi/persoană adultă.
În cadrul aceleiași ședințe, aleșii locali au aprobat numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2022 – 2023, precum și proiectul care vizează criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe cu regim de închiriere și repartizarea acestora pentru tinerii Mangaliei.

A început dotarea cu mobilier a unităților de învățământ din municipiul Constanța
Primarul municipiului Constanța a semnat ordinele de lucru pentru demararea procesului de dotare cu mobilier a unităților de învățământ din oraș. Livrările se fac etapizat,




